“Bucharest Littles” a luat trofeul U23 la Veranda 3×3 League by Fitbit, cu 22 de puncte înscrise în finală

E sublim să fii primul pe listă acolo, primul turneu, prima echipă campioană. Doamne-ajută pe mai departe”, spune Dimitris Rasty, unul dintre campionii categoriei U23 la Veranda 3×3 League by Fitbit, din echipa “Bucharest Littles”.

Cu doi membrii ai generației 1998 în echipă – gemenii Mâinea – “Bucharest Littles” a pus mâna pe trofeul primei ligi europene de baschet 3×3 înainte de expirarea timpului de joc, cu un 22-17 spectaculos în fața celor de la “Los Bananas”.

Băieții în negru, adică “Los Bananas”, au luat startul mai decis, au condus la avantaj de o posesie până la jumătatea meciului și au reușit faza zilei, prin Andrei Ene, cel care “a rupt inelul” cum i s-a cerut de pe margine, cu un slam dunk spectaculos.

„Bucharest Littles” a fost însă echipa mai calmă, Dimitris Rasty, Radu Abramescu și gemenii Mâinea întorcând scorul de la 9-12 la 17-14, pentru ca mai apoi să avanseze lin spre victoria bătută în cuie de o aruncare din afara semicercului.

Ei cu dunk-ul, noi cu medaliile, așa e – la final, contează punctele. Ei se tot băteau cu pumnii în piept că au dat mai multe puncte decât noi, individual luați, dar noi am jucat ca o echipă și cred că s-a văzut chestia asta”, a explicat “Dimi”, cel care a făcut de toate la prima ediție de ligă europeană de 3×3: a și jucat, a și câștigat, a cărat și ecrane, a fost și reporter special.

În general. competiția a fost mai aprigă decât mă așteptam, au fost opt săptămâni dure, în care eu, unul, a trebuit să mă împart între antrenamente și munca la eveniment, în echipa Sport Arena.  Trebuie să îți dozezi bine lucrurile, gândurile și energia, dar în final mi-a ieșit și ne-a ieșit cum trebuie”, a tras concluzia Dimitris.

Veranda 3×3 League by Fitbit, organizată de Sport Arena Streetball, a reprezentat o premieră pentru continentul european: prima competiție desfășurată după acest format, într-un an în care baschetul 3×3 a devenit disciplină olimpică și a fost inclus în programul de la Tokyo 2020.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s